ALEGE UNUL DINTRE SERVERELE DE MAI JOS PENTRU PENTRU A VIZIONA FILMUL
"Pentru că dacă aşteptăm prea mult riscăm să aflăm că viaţa nu e un joc pe care îl câştigăm sau îl pierdem, ci că e un joc la care de cele mai multe ori pur şi simplu nu participăm" - William Forrester După mai bine de 40 de ani de la publicarea romanului care i-a adus premiul Pulitzer, Forrester (Sean Connery) încă nu are de gând să rupă tăcerea şi să reintre în joc. Întâmplarea face însă ca în apartamentul lui să intre pe furiş Jamal (Robert Brown), un liceean de culoare care făcuse pariu cu prietenii că le poate aduce un suvenir, dar care surprins de Forrester fuge fără a mai apuca să-şi recupereze rucsacul, în care scriitorul îi găseşte jurnalul. Aşa începe o prietenie unică între un scriitor în vârstă, care a avut motivele lui să se retragă din lume deşi clocoteşte încă de viaţă şi un tânăr de culoare cu un real talent literar, dar încă fără încredere în ceea ce-l aşteaptă în viitor. Este povestea unei emoţionante relaţii mentor-discipol în care fiecare are de învăţat o lecţie. Forrester îl învaţă pe Jamal tainele scrisului, primind în schimb un dar neaşteptat.
7.3
0 Like-uri
Categorii: Drama
Data: 16 iulie 2015
Accesări: 612