ALEGE UNUL DINTRE SERVERELE DE MAI JOS PENTRU PENTRU A VIZIONA FILMUL
SRV 1
SRV 2
SRV 3
De-a lungul vieţii sale, J. Edgar Hoover avea să devină cel mai puternic om din culisele scenei politice a Statelor Unite ale Americii. În calitate de şef al FBI-ului, timp de aproape 50 de ani, nimic nu i-a stat în cale, pentru a-şi proteja ţara. Rezistând schimbării a 8 preşedinţi şi desfăşurării a 3 războaie, Hoover a luptat cu disperare pentru prevenirea pericolelor care îi vizau ţara, luând atitudine chiar şi în faţa falselor ameninţări. Cu toate că metodele lui erau pe cât de nemiloase, pe atât de eroice, Hoover îşi găsea de fapt plăcerea în stârnirea admiraţiei celor din jurul său. Un om care ştia să preţuiască secretele, în special pe cele ale altora, Hoover nu s-a temut niciodată să folosească informaţiile pe care le avea, chiar împotriva conducătorilor ţării. Întelegând că informaţia înseamnă putere şi că frica poate genera multiple oportunităţi, şeful FBI-ului a recurs la această strategie pentru a obţine o influenţă fără precedent şi o reputaţie formidabilă, aproape de neatins. În regia lui Clint Eastwood şi în interpretarea lui Leonardo Di Caprio, J.Edgar spune povestea reală a vieţii publice, dar şi personale a unui om pe cât de puternic, pe atât de controversat, din 20 ianuarie, în cinematografe.
0 Like-uri
Categorii: Drama
Data: 13 ianuarie 2015
Accesări: 415
Etichete:,